Cum să te îmbraci de Crăciun. Sugestii pentru bărbați, de la Adina Buzatu
Te întrebi cum să te îmbraci de Crăciun în cele 3 zile de sărbătoare? Adina Buzatu îți oferă 4 sugestii de ținute cu stil potrivite pentru petrecerile și mesele festive la care vei participa. În goana după cadouri și după alegerea vestimentației adecvate pentru petrecerile de Crăciun, un strop de inspirație este întotdeauna binevenită.
Dacă pentru cadouri ne ghidăm după stilul persoanei căreia îi oferim darul, la alegerea ținutei de petrecere trebuie să fii atent la dress code-ul sugerat sau să ții cont de locație. De la o simplă cină în familiei, în seara de Ajun, la un brunch smart casual, de Crăciun sau o seară petrecută în club, iată câteva idei care să te inspire.
Cum să te îmbraci de Crăciun – Crăciun casual, în familie
În perioada sărbătorilor, cei mai mulți dintre noi păstrează tradiția cinei alături de cei dragi. Chiar dacă vorbim de un cadru relaxat, pentru că este o seară specială, ținuta poate fi una casual cu accente care punctează evenimentul.
“Optează pentru o maletă dintr-o țesătură fină – bumbac de mătase sau cașmir – care este suficient de confortabilă dar are și un aer rafinat. Poți alege una dintre culorile Crăciunului – verde închis sau bordeaux – sau poți merge pe tonuri de ocru, bleumarin sau chiar crem. În magazin și pe site găsești o selecție de malete din bumbac de mătase într-o paletă cromatică variată. Asociază această piesă cu o pereche de pantaloni raiați sau chinos și o pereche de botine Chelsea pentru a păstra aerul casual. Jeanșii sunt, de asemenea, o opțiune de luat în calcul, însă poartă-i cu o pereche de mocasini pentru a-i scoate din zona sport casual. O jachetă aviator cu blană naturală sau un palton din lână într-o nuanță de pământ sau cu imprimeu în carouri va completa look-ul tău de iarnă”, îți sugerează Adina Buzatu.
Cum să te îmbraci de Crăciun – Brunch smart casual
În tendințele de lifestyle ale ultimilor ani, brunch-urile au devenit tot mai populare, fiind privite nu doar din perspectiva varietății culinare ci și ca un prilej de socializare. Dacă vei petrece la un astfel de eveniment și nu știi cum să te îmbraci de Crăciun, alege o ținută smart casual în care să te simți și să arăți foarte bine.
„Un costum de haine slim fit, dintr-o țesătură cu un imprimeu minimalist deosebit sau două piese separate – pantaloni și blazer din lână – asociate cu un pulover cu guler înalt sunt alegeri ideale pentru un brunch. Poți da o notă personală ținutei cu ajutorul unei eșarfe cu un imprimeu statement. Păstrează ținuta în zona cromatică neutră și pigmentează întreg ansamblul vestimentar cu ajutorul unui accesoriu care te reprezintă”, spune Adina Buzatu.
Cum să te îmbraci de Crăciun – Ținută semi-formală pentru petrecerea ta de firmă
Una dintre petrecerile pe care nu ai cum să le ratezi este cea alături de colegii tăi. Pentru că este o petrecere business desfășurată într-un cadru mai puțin formal, optează pentru un costum de haine. Este important să fie altul decât cele pe care le porți la birou, cămașă formală și cravată.
“Rămâi în zona sigură cu nuanțe de gri antracit sau bleumarin, rafinate și semi formale. Carourile window pane sunt, de asemenea, o alegere care inspiră eleganță. Mizează pe accesorii – cravată sau batistă de buzunar – pentru a da culoare ținutei. Vesta este un alt element care insuflă personalitate costumului. Alege una cu un imprimeu care iese în evidență și care pune în valoare croiala costumului”, te sfătuiește stilista Adina Buzatu.
Cum să te îmbraci de Crăciun – Ținută festivă pentru petrecere din club
O ținută festivă este potrivită pentru o noapte de distracție petrecută în club, de Crăciun, când te întrebi cum să te îmbraci. Evidențiază aerul de sărbătoare al ținutei tale prin țesăturile alese.
“Catifeaua, brocartul, inserțiile aurii, toate pot fi folosite pentru a accentua importanța evenimentului. Alege o singură piesă dintr-un astfel de material și combină cu alte piese casual. Mergi pe asocieri de tipul sacou – jeans – tricou basic – cu elemente casual și elegante în aceeași ecuație vestimentară. Pentru a puncta rafinamentul ținutei mizează pe culori închise precum bleumarin, negru, gri cărbune sau bordeaux. Ca o regulă generală de stil în perioada sărbătorilor, optează pentru țesături nobile sau cu inserții strălucitoare. Culori închise, cu aer rafinat și combinația inspirată a pieselor casual te vor ajuta să descoperi ținuta de sărbătoare și cum să te îmbraci de Crăciun”, zice stilista Adina Buzatu.